Despre boi

Calul de povară
© 2019 EyeCatcher
"Să nu legi gura boului care treieră" spune Sfântul Apostol Pavel în prima epistolă către Corinteni.
Asta ar trebui printată mare și pusă în biroul patronului, directorului general, sau CEO sau cum o mai vrea el să se numească (pentru gâdilirea orgoliului). Nu e sigur că o să înțeleagă exact, dar cu siguranță se va preface. 
Slavă Domnului, de mai mult de un an de zile sunt freelancer, și am scăpat oarecum de presiunea corporatistă. Cu toate astea sunt răspunzător față de clienții mei, dar parcă într-un alt fel. 
Așa îmi place mai mult. 
Dar nici în situația asta nu scapi de situațiile în care cineva se bucură de serviciile tale și își imaginează ca tu ești cel privilegiat. Aici în schimb ai câteva argumente în plus și dacă le folosești corect te descotorosești mult mai ușor.
Eu când plec de undeva știind că nu am fost apreciat mă gândesc instantaneu la cuvintele Sfântului Apostol Matei (Matei 10,14):
Cine nu vă va primi pe voi, nici nu va asculta cuvintele voastre, ieşind din casa sau din cetatea aceea, scuturaţi praful de pe picioarele voastre.
Odată eram în pragul de a-mi scrie demisia, iar angajatorul a zis: "nu pleca, îți dau dublu". 
Mi-a fost milă... silă și milă. Am plecat (fără dublu) și mi-am scuturat praful de pe picioare.
În imaginea de mai sus nu e un bou. E un cal de povară care mănâncă. Și pare că nimeni și nimic nu îl scoate din starea lui. 
Suntem datori să dăm totul când suntem angajați să facem ceva. Dar în aceeași măsură și celălalt e angajat să plătească prețul corect și la timp. Așa cred eu. 
Altul mi-a zis: "cum să îți fi dat mai mult dacă nu ai cerut?". Aici am respirat adânc și am tras în piept lecția. După care mi-am scuturat din nou picioarele de praf. 
Uneori ne e frică și ne simțim blocați. Credem că dacă plecam de undeva, e foarte greu să găsim altceva. Nu ne gândim că poate ne așteaptă ceva mai bun. 
Amin. 

___

Dacă dorești să primești prin e-mail următorul articol, te poți abona AICI
Mă poți și urmări pe rețelele de socializare: FACEBOOK / INSTAGRAM / TWITTER



Postări populare de pe acest blog

Un nou început

Armonie și contrast

În echilibru

Cu pași de copil